În psihoterapia integrativă această relație dintre psihologie și spiritualitate este denumită pe larg relația sinelui cu transcendența.
Relația Sinelui cu transcendența se referă la modul în care fiecare persoană urmărește să dea un sens mai larg existenței sale, se referă la spiritualitate, la partea mistică, la credința sau lipsa credinței într-o ordine superioară.
„Hycner (1993) critică accentul exagerat din societatea noastră pe rațional şi pe dezvoltarea separării. El subliniază natura fragilă a acestui accent, punctând că această fragilitate le cere indivizilor să fie constant în gardă pentru a menține aceste iluzii. El sustine că: „Reprimarea spiritualității crează de asemenea o societate extrem de anxioasă şi indivizi anxioşi. Atunci când oamenii sunt deconectați de la un sentiment al relației cu alții și cu un sens mai largal al realității, ei experimentează anxietate și deşertăciune.O asemenea izolare psihologică creează un vid care tânjeşte să fie umplut. De vreme ce nu poate fi umplut cu ceea ce doreşte, trebuie să găsească un substitut. Dar, acel substitut – bani, droguri, sex, chiar televiziune – poate doar să creeze un dor şi mai mare” ”(apud Gilbert, M. & Orlans, V. (2013). Psihoterapie Integrativă: 100 puncte cheie şi tehnici. Bucureşti: Liber Mundi, p. 85).