Relațiile armonioase cu ceilalți sunt o sursă importantă a fericirii noastre.
În psihoterapia integrativă relația de cuplu este un exemplu de relație ce personifică relația Sine-ul cu ceilalți. Când vorbim de relația Sine-lui cu ceilalți practic se evidențiază modul în care o persoană relaționează cu celelalte persoane din jur, cum intră în relații, cum experimentează aceste relații, cât de permeabilă este cu ceilalți, ce model relațional are, ce stil de atașament are.
În cadrul relației terapeutice, adică relația vindecătoare ce se stabilește între client și psihoterapeut, clientul va crea cu terapeutul relația în funcție de tiparul de relație pe care îl are deja. Dar acest lucru nu se va petrece doar în cabinet ci și în viața de zi cu zi, avem tendința de a creea relații în funcție de modelul relațional, adică modul în care am învățat de la părinți să relaționăm, în funcție de stilul de atașament, etc.
Psihiatrul și psihoterapeutul englez John Bowlby a atras atența asupra fenomenului atașamentului încă din anii 50. Stilul nostru caracteristic de ataşament: sigur, evitant, ambivalent sau rezistent, dezorganizat sau dezorientat, va influența maniera caracteristică în care îl abordăm pe celălalt şi interpretăm lumea din jurul nostru. Intrăm într-o situație nouă cu un set stabilit de principii care ne pot predispune să vedem lucrurile într-o manieră particulară. Prin dezvoltarea personală și psihoterapie vom putea descoperi stilul nostru de atașament și cum acesta ne influențează relația de cuplu.
O altă perspectivă asupra modului de a relaționa vine din analiza tranzacțională care aduce în prim plan termenul de „stările ego-ului”. (*) Propriile stări ale ego-ului sunt rezultatul propriei istorii interpersonale şi reprezintă modalități de a interacționa cu lumea care pot deveni fixe sau rigide . Practic noi internalizăm relațiile noastre. „Părintele” reprezintă acele figuri internalizate ce s-au format în primii ani de viață. Fără să fim conștienți ne putem manifesta exact ca unul din părinții noști în relația cu ceilalți. „Copilul” este starea în care regresăm într-un mod de exprimare ce făcea parte din experiența noastră anterioară despre sine, pierzând orice simț al contextului actual, retrăind experiența originală cu toată intensitatea ei în cazul unei stări traumatizante de ego-copil. „Adultul” reprezintă starea în care răspundem celuilalt adecvat contextului actual, răspundem la experiențele din „aici și acum”.
Pentru a crește cu mult șansele ca o relație de cuplu să fie sănătoasă și fericită este necesar ca cei doi iubiți să aducă cât mai mult în relație starea de „adult”. Pentru aceasta este necesar un proces amplu de conștientizare în care alături de terapeut sau prin intermediul programelor terapeutice putem sesiza diferența dintre aceste stări ale eu-lui. Programele: Program de eliminare durabilă a stării de gelozie, Program de revigorare a atracției pentru alte ființe de sex opus, Program de comunicare preafericită cu ceilalți, ajută foarte mult la dobândirea unor relații împlinitoare și foarte fericite.
(*)Gilbert, M. & Orlans, V. (2013). Psihoterapie Integrativă: 100 puncte cheie şi tehnici. Bucureşti: Liber Mundi